Lumea altora, dar şi a mea...
(eu doar privesc)

După o mică pauză relaţională, revin cu o controversă. Uneori nu am chef de socializare. Ca zilele astea. Uite aşa mă apucă câteodată precum în poezia lui Ion Heliade Rădulescu.
Acum controversa este;
Ce te faci, când raţiunea îţi joacă feste şi nişte evoluţii îţi redau iluzia dreptăţii?
Faci prostii de regulă!
Este ca şi cum ai încerca să joci fotbal. Mental te mişti bine, dar intrat pe teren constaţi că nu mai este tocmai aşa. Nu ai nici teren marcat şi nici mingea nu ţi se dă. Dar tu te faci că joci!
Şi cum se spune... a urmări evoluţiile este o afacere care uneori miroase rău, încerci să maschezi propria ta existenţă, propriul tău timp, folosind diferite metode evazive minţindu-te. Apoi cautăm cutiuţa cu iluzii. Că avem multe cutiuţe. Alegem din ea. Iar iluziile sunt decalage între mintea obiectivă şi vis. Uneori căutarea iluziilor devine vocaţie. Căutăm şi iar căutăm. Încercăm şi iar încercăm.
O faci pe barba ta. În disperare cauţi chiar prin labirinturi. Vezi drumul dar nu vezi schimbarea de nuaţă a drumului. Iar nuanţa înseamnă ori început ori ...sfârşit!

Se sparg precum iluzii lipsite de viaţă
Şi noi prejudecăţi ce luminii-i sunt ca nor,
Salut acum drumul din faţă şi-a ei dimineaţă
Cu noul său soare, de lumi amăgitor!