joi, 6 aprilie 2017

Oameni şi oameni.
(cum este treaba aia cu... „prost să fii, noroc să ai…”)
Sunt oameni cu noroc, sunt oameni fără noroc. Oameni care cred în noroc, oameni care nu cred în noroc.
Cei care au noroc… au de toate. Au reputaţie, au bani, au o carieră de succes, au impact la oameni. Dar mai au ceva. Au viitor. Adică un trai bun asigurat. Trei, patru, cinci ani. Uneori un deceniu şi chiar peste. Apoi după norocul avut, se descurcă prin ceea ce i-au dat cei cinci, ori cei zece ani de noroc prin tot ce au adunat. Prin legea făcută lor, prin darul, prin învârteala lor. Acum când scriu privesc pe geam cum dă să burniţeze, după o zi, cea de ieri, tot urâtă, umedă şi progresiv rece.
Ce bine ar fi undeva unde afară sunt 20-25 de grade. Nu avem noroc nici de primăvară. Mă uit la florile caişilor, cireşilor şi vişinilor. Pleoştite ca vremurile.
Dar... eu sunt un om fără noroc. Iar dacă ar fi să scriu opusul, eu fiind făr’ de noroc cum am scris, adică cu 'ghinion', un opus evident ipotetic, se cuvine a aminti că pe lângă noroc, nu am reputaţie, nu am bani, nu am o carieră de succes, nu am impact la oameni, adică cele scrise oamenilor cu noroc… şi peste toate, nu am viitor.
Analizând scrisele descopăr un adevăr. Un mare adevăr.
SUNT ROMÂN!
Să fiu liniştit îmi spun...
Aşa suntem milioane!
Dacă nu am noroc… sunt fericit? De fapt ce este fericirea?
Poate un mod de viaţă, un mod de a trăi viaţa. Iar fericit este cel care are lângă el oamenii potriviţi. Biruinţa fericirii poate nu fi totdeauna posibilă, iar încercarea este obligatorie.
Acum când scriu, fata mea îmi spune tot ceva despre noroc. „Este corect tatii ca unii ieri să fie ...?” Adică cum... întreb eu, fiind cu războiul în cap. Tocmai americanii au bombardat Siria şi-i groasă. Ne dă asta o săptămâna cu adevărat neagră. Ori poate un început negru. Cine ştie?
Deci ce spuneam...
Treabă de “noroc”!
Cât despre povaţa din titlu... cred că au greşit românii proverbul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu