Sunt un om…
Trăim într-o lume urâtă. O lume ciudată care nu mai ştie nimic. Care nu mai vrea să ştie nimic. Spunem că suntem creştini dar suntem o lume lipsită de certitudini. Trăim acum într-o lume politică.
Iar noi ca oameni cum suntem?
Suntem urâţi, nu iubim natura, nu zâmbim, minţim, nu ne iubim pe noi. Nu iubim nici pe aproapele nostru şi nici ce lăsăm în urmă. Noi românii avem genele omului frumos, dar ajungem să fim urâţi.
Păcat!
Ne urâţeşte viaţa. Ne distruge propriile alegeri. Alegeri proaste totdeauna.
Şi dacă faci astea, simţi astea scrise mai sus, ei bine, vom fi niște oameni urâți. Prea urâţi!
Pentru că am adunat prea mulţi proşti. S-au format prea mulţi proşti.
S-a dorit a fi prea mulţi proşti.

Dreptatea este doar una.
Dreptatea este o VALOARE.
Dreptatea este o VIRTUTE.
Este juridică este etică. Este în dreapta libertăţii. Stă în faţa Binelui, Adevarului, Frumosului.
Dreptatea uneori trebuie să o cauţi. În tine însuţi. O găseşti... mergi mai departe. „Ară şi seamănă şi vei avea dreptate” – este îndemnul învăţaţilor. Sădeşte-o în suflet şi devii valoros. Ea creşte. Desigur găseşti opusul ei. Nedreptatea. Aceasta fiind dată de cei care o fac în raport cu tine. Sunt puşi, plătiţi să „caute” dreptatea.Lor! Mai este şi nedreptatea pe care ne-o facem noi înşine. Aceasta este chiar mai gravă. Dumnezeu ştie şi vede. Şi cu marea sa Dreptate împarte. Este Dreptatea curată şi ultimă!

Astăzi cineva se lamenta.
Ce poţi să-i mai spui unuia care a votat şi care şi acum deşi a greşit încă mai crede că a votat bine. Unui român, unui român care trăieşte din sudoarea palmelor. Desigur nu-i mai poţi spune nimic. Este un român prost. Este unul din cei care nu ştiu ce înseamnă să fii român, să fii ortodocs. Şi a ales! Şi crede că a ales bine!
Pe unul care spune mamei- Mutter , tării- Land. Iar acesta este şi se vede a fi român. Unul care nu are, ori nu v-a avea mormintele părinţilor în ţara asta încă numită România. Unuia care nu a avut bunicul, ori străbunicul, luptător pentru glia românească. În 1877, 1914, ori 1944.
Nu mai poţi spune nimic!
Taci!

Ştiu cum sunt, ştiu ce sunt
Sunt... într-o lume nebună
Îmi iau avânt, încerc să visez
Dar… într-o lume nebună,
Chiar dacă sunt pe drum
Mă împiedic mereu… într-o lume nebună
Nu mai pot face nimic să o schimb,
Deoarece trăiesc…
într-o lume nebună!

„I've lived long enough to have a few ex-friends in my closet”
„Am trăit suficient de mult pentru a avea câţiva foşti prieteni, în dulapul meu.”
Prietenia are deşi nu ar tebui să aibă o mare fragilitate. Suntem depozitari de viaţă trăită. Adunăm bune, adunăm rele. Dar avem şi principii, valori, limite. Poate reuşim şi prietenii. Prieteniile coplilăriei, gimnaziului, liceului, facultăţii, apoi maturităţii. Cele din facultate ori maturitate au servit, servesc, unui scop mare în viaţă. Altele au fost pur şi simplu proaste alegeri. Unele dintre ele încă ne bântuie amintirile ori visele nopţii. Vorbind despre prietenie, considerând prietenii ca fiind unici, situaţie ori distanţă, greutăţi, găsim puţinătatea ori raritatea ei. Iar prietenia este ceva deliberat, fără schimb şi fără plată. Iar dacă eu am fost, sunt, sincer, aceste aspecte nu sunt simple break-upuri. De aceea ţin la acest concept complex. De aceea se pierd prietenii. Relatia bilaterală pierdută nu se mai reface. Este ca şi cum ai înnoda ceva. Oricât de fin, oricât de abil ar fi nodul, el se vede. Şi chiar dacă nu s-ar vedea, în suflet unde nu se vede, este rupt .
Ce sunt prieteniile FB?
Ei bine, sunt momente când ai nevoie de suport. Atunci prieteniile te pot scoate din starea ta, te pot chiar distanţa, distra. Alteori te irită! Adică prietenii prietenilor. La urma urmei ce poţi cere unei reţele sociale? Sunt câteva reţele de socializare. FB este cel mai larg utilizat. „Oamenii sunt de obicei prieteni cu persoanele care le împărtăşesc valorile şi interesele. Ei tind să interacţioneze mai mult cu aceştia, creându-se astfel un fenomen de apropiere cu semenul tau". Unii îl aleg doar pentru a-şi lărgi prieteniile. Şi-au propus doar asta, adică număr. Altii, nu intervin, doar dau “hrană” de mestecat. Ei sunt creatorii, mult prea sus pentru a comenta. Alţii, majoritatea, ataşează o poza din tinereţe, ori o altă poza care dă bine, un nume real, sau inventat, o situaţie paşaportală nu tocmai exactă şi…liber la joc. Iar numărul de prieteni, să fim serioşi, nu ar trebui să depăşească 150, maxim 200. Când cauţi un prieten cred că a studia lista de prieteni aleasă de el reflectă la urma urmei felul tău, modul tău de gândire, precum vorba celebră; Spune-mi cu cine te "asociezi" ca să îţi spun cine eşti... Mai mulţi prieteni de 200 reflectă altceva. O trăire ascunsă, o dorinţă, poate o chemare. Oricum prietenii de 2000-2500, ori mai mult, reprezintă o mare ipocrizie. 
Acum despre socializare pe reţeaua platformă celebră atât de larg si deschis dată nouă. O greşeală pe Facebook se poate transforma uşor într-un conflict offline şi te poate costa o prietenie adevărată. De asta sunt setările care văd nu sunt folosite. Apoi informaţia. Odată plecată este publică, poate fi folosită împotriva ta. Nu degeaba fraza celebra americană. Apoi gândeşte-te de două ori la pozele ataşate. La fel, odată publicate pot fi folosite împotriva ta.
Deci: dai informaţia, dai poza, ţi se ştie adresa. Adică tot. Mai urmează omul care sună la uşa ori poarta ta. Nu sună de două ori. Are tot!
La o analiză obiectivă cu ce te alegi? De multe ori cu nimic, mesaje goale, unele lipsite de conţinut. Puţini sunt creatori, puţini aduc esenţă, valoare. Dar FB este până la urma o bârfă. O bârfă modernă, uneori cu mari accente intelectuale.Tot mai multe persoane suferă o reacţie de respingere a Facebook-ului. Iar odată ce-ţi transferi online prieteniile, le poţi considera ca şi pierdute. Apoi sunt comentariile politice. Unii simt repulsie; „aici orice... dar nu politică” par a spune! Este un punct de vedere. Dar văd că se aleg, demit, preşedinţi!
Rezumând pot spune doar atât: cei mai mulţi preferă să rămână în cercul lor de prieteni şi să îi ignore pe cei care au alte păreri.
Să vezi acum ce-mi gândesc prietenii!?
Dar am!?