vineri, 23 iunie 2017

Sunt un om…
Trăim într-o lume urâtă. O lume ciudată care nu mai ştie nimic. Care nu mai vrea să ştie nimic. Spunem că suntem creştini dar suntem o lume lipsită de certitudini. Trăim acum într-o lume politică.
Iar noi ca oameni cum suntem?
Suntem urâţi, nu iubim natura, nu zâmbim, minţim, nu ne iubim pe noi. Nu iubim nici pe aproapele nostru şi nici ce lăsăm în urmă. Noi românii avem genele omului frumos, dar ajungem să fim urâţi.
Păcat!
Ne urâţeşte viaţa. Ne distruge propriile alegeri. Alegeri proaste totdeauna.
Şi dacă faci astea, simţi astea scrise mai sus, ei bine, vom fi niște oameni urâți. Prea urâţi!
Pentru că am adunat prea mulţi proşti. S-au format prea mulţi proşti.
S-a dorit a fi prea mulţi proşti.
Dreptatea este doar una.
Dreptatea este o VALOARE.
Dreptatea este o VIRTUTE.
Este juridică este etică. Este în dreapta libertăţii. Stă în faţa Binelui, Adevarului, Frumosului.
Dreptatea uneori trebuie să o cauţi. În tine însuţi. O găseşti... mergi mai departe. „Ară şi seamănă şi vei avea dreptate” – este îndemnul învăţaţilor. Sădeşte-o în suflet şi devii valoros. Ea creşte. Desigur găseşti opusul ei. Nedreptatea. Aceasta fiind dată de cei care o fac în raport cu tine. Sunt puşi, plătiţi să „caute” dreptatea.Lor! Mai este şi nedreptatea pe care ne-o facem noi înşine. Aceasta este chiar mai gravă. Dumnezeu ştie şi vede. Şi cu marea sa Dreptate împarte. Este Dreptatea curată şi ultimă!
Astăzi cineva se lamenta.
Ce poţi să-i mai spui unuia care a votat şi care şi acum deşi a greşit încă mai crede că a votat bine. Unui român, unui român care trăieşte din sudoarea palmelor. Desigur nu-i mai poţi spune nimic. Este un român prost. Este unul din cei care nu ştiu ce înseamnă să fii român, să fii ortodocs. Şi a ales! Şi crede că a ales bine!
Pe unul care spune mamei- Mutter , tării- Land. Iar acesta este şi se vede a fi român. Unul care nu are, ori nu v-a avea mormintele părinţilor în ţara asta încă numită România. Unuia care nu a avut bunicul, ori străbunicul, luptător pentru glia românească. În 1877, 1914, ori 1944.
Nu mai poţi spune nimic!
Taci!
Ştiu cum sunt, ştiu ce sunt
Sunt... într-o lume nebună
Îmi iau avânt, încerc să visez
Dar… într-o lume nebună,
Chiar dacă sunt pe drum
Mă împiedic mereu… într-o lume nebună
Nu mai pot face nimic să o schimb,
Deoarece trăiesc…
într-o lume nebună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu