Simplu, prea simplu...

Cu trupul plin de lene, la umbra nucului bătrân, înfipt bine în găoacea scaunului de pânză, privesc cerul. O după amiază dintre acelea eterne când aştepţi o boare de vânt.Timpul curge atât de lent încât mă simt ca într-un film vechi. Un western cu cowboys puşi pe hartă. Pupilele mi se închid, îmi curge prin vene lichide şi mă bucur că nu sunt orb.

 Câtă armonie este în natură! Caut o pauză în gânduri. Dar nu vin. Atunci caut să moţăiesc uşor. Bun ar fi un somn de vară. Un pui de somn. Nu vine nici el.

Ce să mai caut?

Că nu vine nici ea!

Nu mai caut. Stau în găoacea scaunului şi-mi pun un deget de lichid roşu portocaliu într-un pahar de sticlă cu fundul gros. Cu un cub de gheaţă!

"Trece soarele prin mine ca prin geam.

Ce mai sânt? Ce mai am?

Ce-am rămas?"