vineri, 17 decembrie 2021

 

Discuție de acum. Între mine și fata mea.

„-Pensia îmi va scade. Cu...lei.

-Cum? Ce? Nu mai este de trăit în țara asta!”

O spune o studentă anul doi la U.A.I.C. Iași. O studentă bursieră  care din octombrie NU mai primește bursă. Motivat fiind,” indisponibilități financiare și...ne pare rău.” Nu mai alocă Guvernul toți banii. Pentru burse. Doar unele burse.

O studentă aflată în subzistența integrală a parinților. Să devină om. Om educat.

Acum un an, întrebat fiind, actualul premier, atunci tot premier, despre indexarea pensiilor miliare în 2021 și-a cerut scuze că nu sunt bani. Apoi că în 2022 va indexa cu inflația.  Un mincinos!

„Tovarășe” General cu patru stele, nu numai că nu dai,  TU IEI!

Iei pentru ceva care este GRATUIT. Asigurarea medicală a cadrelor militare în activitate dar și retragere.

Schimbați cel puțin regulamentele!

Porceală...

Una numită LOV a introdus un OGU promulgat anulat apoi printr-un OGU.
Fiind înghețați în pensii.
A fost!
Acum ăștia vin cu altă măsură care ia.
Ia 10% asigurări pe sănătate pensiilor cu brut peste 4000. La militari ilegal fiindcă în Statutul Cadrelor Militare asigurarea sănătății la activi dar și rezerviști este GRATUITĂ.
Păi bă, este gratuită ori pe bani?
Astfel singurele pensii care scad sunt pensiile militare de la 1 Ianuarie 2022.
Simplu...dacă pensia brută este peste 4000 lei la tot ce depăsește se ia 10%.
Unele surse spun că indexarea ar fi și pensiilor militare cu 2,6%. În funcție de exercițiul bugetar. Corect spus cumpărarea fiarelor numite F16 zburătoare. Alea din 1980. Și altele.
Bătaia asta de joc cu 2,6% acoperă o mică părticică și până la 4550 lei brut.
Cu alte cuminte doar pensia de până-n 4550 lei brut, nu pierde, nu câștigă. Ia la fel.
Calcul:
Are brut 4550 lei. Se indexează cu 2,6% rezultă 118 lei se fac 4668 lei.
Impozit 10% la ce depășeste 2000. Adică 2668 ori 10% egal 266,8 lei
Impozit CAS 10% la ce depășeste 4000 lei, adică 668 ori 10 egal 66,8 lei.
Total 266,8 plus 66,8 egal 333,6 lei care se scad din brutul de 4668 și rămâne cu net 4334 lei.
Acum fără indexare la pensia lui de 4550 lei plătește un impozit de 255 lei rezultă net 4295 lei.
Cumpărați-i mă lui Ciucă de 39 lei lumânări. Poate cine știe!
Cei care au brut mai mare de 4550 lei pierd.
50, 100, maxim 200 lei din pensie la indexarea de 2,6%. Dacă nu se indexează, adică şi fu*ut şi cu banii luaţi va fi desigur mult mai mult.
În minunatul an 2022. Cu inflație galopantă, impozite și taxe mărite, energie, gaze, carburanți dublați, triplați.
Bucurați-vă! Ați votat PNL. Care cu USR au distrus tot. Iar acum cu deștepții de la PSD vă urează sănătate.
Vă aduceți aminte anul 2010. Când în ianuarie pe cupoanele cu pensiile militare scăzute cu 50% era trecut mare „La mulți ani!” și plicul fără gradul militar trecut.
Bonus!
Sănătate GRATUITĂ...o ceva... De cal!
Col.(r) dr. Avi Boboc

joi, 11 ianuarie 2018

Este trecut de miezul nopţii. Somnul este pierdut. Nu încerc să-l regăsesc. Mă încăpăţânez să privesc o mică stea. Doar atât văd pe cerul nopţii, o mică stea pâlpâitoare. O fi cineva care se gândeşte la mine. Căutând astăzi prin sertarele unei mobile am dat peste o instalaţie cu un cristal rotund care luminează schimbându-şi culorile. Am pornit-o. Creează ceva frumos. Câteodată doresc să vină mai repede dimineaţa. Lumina dimineţii. Găsesc că dimineaţa aduce un nou început. Acum este încă întuneric. Mă ridic anevoie şi-mi caut papucii. Este frig în casă, ori poate mi se pare că este frig. Merg încet să nu trezesc casa spre bucătătărie. Pun de cafea. Este minunat să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu mirosul cafelei pe care tocmai ţi-o prepari chiar tu. Ziua trecută am tot încercat să mă caut. Dar m-am rătăcit în mine ca într-un oraş străin. Nu am regăsit nici un element cunoscut. Poate nu am căutat destul. Poate nu am ştiut să caut, poate nu a fost un motiv bine conturat. Asta ţine şi de scopul propus. Uneori sunt întrebat ce fac, ori dacă am făcut ceva. Pe moment sunt surprins de întrebare. Recunosc că uneori nu fac nimic. Că am chef să fac…nimic. Apoi nici nu trebuie să fac ceva. Şi cum nu găseşti un motiv, diferenţa dintre “a face” şi “a nu face” nu există. Uneori şi când faci ceva te întrebi apoi dacă a avut fapta ta vreun folos. În fiecare zi încercam să schiţăm o poveste. Poveste începută dar care în noaptea ce vine poate dispare. Încerci o alta, ori te agaţi de alta. Înainte aş fi dorit să-mi pun o oră doar pentru mine. Acum uneori le am pe toate. Nu este bine nici aşa. Eşti captiv. În interiorul propriei tale existenţe. Îmi zic că subconştientul torturat de ceva sau cineva de care nu reusesc să scap în stare de conştientă, evadează căutând o fisură şi caută libertatea. Caută zări de necuprins cu mintea. Iar de fiecare dată cu risipirea nopţii, rămâne în urmă visul.
...

miercuri, 8 noiembrie 2017

Aţi încercat să mergeţi cu ochii închişi, după ce s-a înnoptat, când becurile acela mici şi totdeauna cu lumina galbenă se aprindeau, din doi în doi stâlpi, totdeauna. Iar ei erau din lemn? Apoi să număraţi în gând paşii. Unu, doi, trei…cât rezişti! Ori poate să vă aşezaţi pe sanie în spatele celui care conduce, dar nu cu faţa, ci cu spatele la el, să vezi coborârea. Este cu totul altceva. Sau poate să vedeţi stelele verzi, da stelele verzi, aşa erau denumite. Le-am văzut şi eu copil fiind, în căderea lungă cât o veşnicie spre pământ, după o lovitură la cap dată de şufa(cablu) groasă care ţinea un stâlp de lemn. Se practica odată pentru consolidarea stâlpilor. Înnoptase iar eu fugeam după minge. Şi erau nu numai verzi, ci şi roşii, sclipeau, se stingeau şi se aprindeau mirific. Apoi să încercaţi frica celui care merge la furat de cireşe în vecini. Am făcut-o şi eu, am fost şi eu copil, la lumina lunii, smulgând ceea ce mi se părea mie copt, dar la lumină, acasă, am văzut că de fapt luasem doar cireşe galbene, necoapte complet, doar ele străluceau în lumina lunii. Apoi să urcaţi în mărul grădinii,undeva sus, unde era presupusul avion, apoi cu ochii minţii să zbori pentru dealuri şi văi, peste câmpii şi ape. Să auziţi ecoul vocii tale, reverberat în tonuri din ce în ce mai scăzute. Adică ecoul pământului! Apoi să vă amintiţi primul curcubeu văzut, după ploaia rapidă de vară. Cine îşi mai aduce aminte de petrolul lampant, costa 1 leu litrul, luat în bidoanele acelea din tablă de cinci ori opt litrii, care se punea în acele aparate de gătit înalte şi care când le stingeai suflând puternic în ele, făceau un fum gros înecăcios şi greu?
Este atât de plăcut, dar şi greu, să stai şi să dai atât minţii cât şi inimii hrană. Să împaci inima, să alinţi mintea. Sunt amintirile tale. Uneori parcă ele sunt dintr-o altă lume. Dar este lumea ta, lumea ta plină de culoare, lumea ta magică.
Aşezate frumos în mintea ta, amintirile sunt răscolite în clipe de nesomn şi reverie. Iar copilăria mereu revine. Pentru-că ea, doar ea, are gust.
Şi pentru-că tot în copilărie, visele nopţilor tale... erau minunate!

vineri, 3 noiembrie 2017

Noi şi …La noi
“La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;”

La noi sunt oameni care rag
Şi neamuri proaste mii şi mii
Sunt farisei, trăim ca într-un nou gulag
Nu poţi nicicum să te mai ţii,
Sunt zile când încerci să speri
Să apuci să crezi că bucurii
Tu ai avut şi azi… şi ieri
Zădărnicia noastră printre vii,
Un neam suntem, vechi, aici,
Creştini în naşterea dintâi
Dar ne urâm cu patos chiar de mici
Apoi trecând prin viaţă doar rămâi,
O soartă rea, perversă de blestem
S-a aşezat pe fiinţa noastră cu mirare
N-avem scăpare, zadarnic încă chem
Pe Domnul Dumnezeu, la noi… cu îndurare.

luni, 30 octombrie 2017

Scriam cândva prin 2015. Pentru a-ţi scurta iarna, împrumută nişte bani până în primăvară. Vom împrumuta bani cu certitudine ca să trecem de iarnă. Şi este prima iarnă într-un lung şir de ierni care vor veni. Iarnă cu mult ger.
Oricât de mult aş încerca, nu mai pot ascunde nimic în spatele cuvintelor. Am devenit iar goi. Seci. Cu trecut uitat şi mai ales fără viitor. Prea dese au devenit momentele când experimentăm durere. Iar durere. Viaţa-ţi se normalizează puţin şi ca un făcut vin perioade duble de durere. Ajungi să te întrebi dacă mai este cazul să opui rezistenţă. Uneori opui pentru-că încă mai crezi în destinul tău unic. Iar esti obligat să trăieşti în confuzie. Asta ţi se dă! Priveşti în jurul tău şi te întrebi, oare este adevărat?
Atunci... nu poţi decât să ieşi din casă afară. Căldura zilei, încă prezenta căldura a zilei te bucură. Dar de o bucurie ştirbă, o bucurie furată.
...
Frunzele acestea pe care toamna le arde-n grădini
Sunt ca un semn de plecare dintr-o iubire cu spini
Frunzele acestea de aur, frunzele acestea de rând,
Sunt cel mai sincer tezaur după 'nflorirea din gând
Frunzele acestea-n plutire, ca nişte nori călători,
Sunt cea dintâi amintire de după vara cu flori
Frunzele acestea bătrâne, strânse pe margini de drum,
Sunt ca un semn ce rămâne după iubire oricum
Frunzele acestea uşoare smulse din plopii subţiri,
Sunt primul semn care doare când intră toamna-n iubiri
Frunzele acestea purtate prin labirintul de ploi
Sunt mai presus decât toate iubirile din noi.
(AB-2015)

marți, 26 septembrie 2017

Între păsări
Cum nu suntem două păsări,
Sub o straşină de stuf,
Cioc în cioc să stăm alături
Într-un cuib numai de puf !
Nu mi-ai scoate oare ochii
Cu-ascuţitul botişor
Şi alăturea cu mine
Sta-vei oare binişor?
Parcă mi te văd, drăguţă,
Că îmi zbori şi că te scap,
Stând pe gard, privind la mine,
Ai tot da cochet din cap.
Iară eu suit pe casă
Şi plouat de-atât amor,
M-aş umfla ursuz în pene
Şi aş sta într-un picior.
Mihai Eminescu
Suntem o lume pierdută. Undeva la o margine de univers. Pare interesant începutul nu-i aşa!? Dar nu vreau să scriu despre univers. O fac alţii mai bine ca mine. Privesc condiţia noastră. Suntem prinşi, suntem captivi în ea. Avem libertatea şi să ieşim. Dar unde să te duci? Putem fi spontani, putem fi interesanţi. Putem avea densitate. Esenţă. Până la urmă suntem colecţionari. Eu sigur de antipatii. Uneori am insatisfacţii. Dar degeaba le am! Tot aia este. Lumea continuă şi fără mine. Ce însemni tu ca om? Atunci, văd din ce în ce mai des, fără un motiv anume, plec. Unde mă duce drumul. Privesc pădurea de departe. Acum ar putea fi o destinaţie bună. Să privesc căderea frunzei. Să-mi iasă toţi „gărgăunii” din cap. Interesantă această pendulare prin aer a frunzei până pe pământ. Rolul ei a luat sfârşit. Dar este prea frig. Hotărât fiind să mă întorc, soarele acum, spre seară, a ieşit amăgindu-mă ca şi cum m-ar invita să continuu drumul. Fără să vreau am ajuns cred într-o grădină. Fără garduri, fără porţi. M-am gândit că aş putea fi acuzat de încălcarea proprietăţii. Aşa că mă grăbesc să ies. Dar nu am putut trece fără a observa pomii. Odată erau poate frumoşi, îngrijiţi. Acum sunt uitaţi. Parcă îmi amintesc proprietarul, cred dispărut de mult. Era un om rău. Copil fiind prin colbul drumul mă jucam cu prietenul meu. A trecut el cu carul mare tras de doi boi imenşi. Căruţa plină de fructe frumoase. Florin nu a putut rezista tentaţiei şi poftei şi a cerut câteva mere. I-a dat, nu pot spune. Dar nu am înţeles atunci de ce le-a aruncat pe jos, în praful drumului. Merele s-au crăpat şi murdărit în drum. Omul a murit demult, Florin prietenul copilăriei la fel. Acum fructe rare şi mici erau printre ramurile pomilor. M-am întins după un măr. Roşu, Ionatan. Viermănos şi mic. L-am muşcat acolo unde era bun. Rar mi-a fost dat să simt aşa savoare. Atâta dulceaţă şi atât gust. Poate l-aş fi aruncat, dar am crezut în bunătatea esenţei lui. Bine am făcut! Aceasta este subtila uşurinţă a noastră, faţă de lucrurile care ne înconjoară. Uneori găsim mireasma nesfârşită a viului.
A meritat drumul!?
Suntem oare o lume pierdută?

vineri, 1 septembrie 2017

Cuvântul de dincolo de tăcere
“La început era Cuvântul (logos), şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu.” Evanghelia după Ioan
Zi după zi. Seară după seară. Ne trezim dând cortina vieţii la o parte pentru o nouă reprezentaţie. Ne spălăm, ne punem masca şi hainele deghizării zilnice şi ieşim pe scena vieţii noastre. Oferim şi asistăm la spectacolul nostru unic. Uneori este memorabil, alteori deplorabil. Uneori este bine regizat. Cu migală, îndrăzneală şi curaj. Alteori este prost, ieftin şi de duzină. Uneori este chiar de prost gust. Dar cel mai rău este că suntem părtaşi jocului impus. Că suntem figuranţi, simpli figuranţi al teatrului prost, vrednic de plâns. Iar producătorii râd de noi. Asistă, glumesc, fac pariuri. Jucăm gratuit şi nu vedem asta. Nu înţelegem rostul. La final , dar mai ales după mult timp, aflăm că totul s-a decontat. Am plătit scump participarea noastră negândită.
M-am întrebat de ce oare apostolul Ioan, cel mai iubit dintre apostoli şi-a început Evanghelia scriind „cuvântul” ca început? A ştiut că cuvântul este vibraţie? A ştiut... existenţa este vibraţie.
Masaru Emoto, savant de origine japoneză a înţeles asta. Fiecare lucru, fiinţă, tot ce există în Univers are propria sa frecvenţă care este unică, astfel că putem spune că întreg Universul este în stare vibratorie. Datorită fizicii cuantice acest lucru a putut fi dovedit ştiinţific. Muzica, cuvintele, în general toate undele sonore sunt vibraţii. Iar apa este cea mai sensibilă la vibraţii. Iar noi suntem în majoritate apă. Fiziologul Claude Bernard a încercat primul calcul a apei noastre. Găsim între, ca medie 65-70 %. Ne naştem cu un procent mai mare, asemănător azotului aerului nostru, adică 78 %. Apoi scade spre 70%.
Dar vibraţia noastră ca oameni nu este bună? Încerci să te trezeşti de dimineaţă tonic, mergi pe stradă vioi, ascunzi cu grijă tăcerea ta interioară, râzi la glumele făcute ori citite, te amesteci printre oameni, răspunzi la întrebări, ignori suferinţa ta. Dar sufletul te doare. Tu îţi ignori durerea ta
Eşti întrebat cum te şimţi?
„ Bine. Sunt bine!”
Dar te minţi. De aceea insist cu întrebarea:
Spune-mi, cu adevărat, cum te simţi astăzi?
Răspunde cu curaj. Lasă masca. Spune că vrei, că vrei mai mult!
Doar noaptea când eşti doar tu singur, vorbindu-ţi ori privindu-te în oglinda imaginară a sufletului poţi să spui doar de tine auzit: „Am obosit!”
Iar vouă celor care mi-aţi făcut viaţa grea, vă mulţumesc. Vă mulţumesc pentru-că mi-aţi deschis ochii, că m-aţi făcut să gândesc şi să scriu acum, că o fac des, că mi-aţi arătat naivitatea mea, că m-aţi trădat şi uitat. Dar mi-aţi arătat şi puterea mea! Acum la început de toamnă ce promite „să fie nicicând mai frumoasă” îmi deschid şi fac inventarul sentimentelor mele. Renunţ la obsesiile vechi şi vorbele ştiut a fi meşteşugite cu minciună auzite!
Asta scriam acum trei ani. Acum privindu-mi un coleg de grupă şi facultate cu cătuşe care a refuzat ajutorul omului îmbrăcat militar la ieşirea din dubă, că doar este general, şi care avea puterea să zâmbească el fiind demis şi desigur nevinovat, mi-am spus ...a meritat?
Desigur nu!
Dar omul voia mai mult.
Bine ar fi ca oamenii să şi gândească. Iar Casa Naţională de Sănătate este o cloacă.
A lor!