Truda muncii...
Nu este chiar aşa de simplu gândul. Iar Ecleziastul 'om' nu este oricine. Este fiul lui David, adică Solomon. Mare învăţat!
Deci...
Omul munceşte mereu, dar uneori toată munca lui nu are nici un rezultat notabil şi de durată.
E posibil ca titlul pe care l-am folosit aici să fie unul al lumii de afaceri, cu ostenelile ei neîncetate, ale căror ţinte este realizarea unui scop material care merită trudă. Adesea viaţa unui om este irosită pentru a ridica ceva ce urmaşii lui doboară la pământ rapid şi ieftin. Zădărnicia şi nesiguranţa caracterizează toate strădaniile omeneşti. Vedem strădaniile noastre de până-n '89, irosite şi furate de alţii. Pas cu pas spre totalitate acum.
Interogativul "ce" urmat de “folos” atrage după sine un răspuns negativ emfatic. El poate fi comparat cu cuvintele din Matei (16,26), unde Domnul întreabă literal: "Ce folos are un om, dacă ar câştiga lumea întreagă şi şi-ar pierde sufletul?" Răspunsul anticipat de Propovăduitor este: "Nimic". Nimicul de acum. Naţiunea noastră nu mai are suflet.
Merg mai departe.
Omul.
Cuvântul ebraic Yahweh(Dumnezeu), adică „el face să devină“ este termenul generic pentru "om" sau cum am zice noi "omenire". Ciclul vieţii omeneşti este repetat iarăşi şi iarăşi, cu fiecare generaţie. Omul adaugă prin trudă. Dar şi de cele mai multe ori omul pierde.
Truda.
Vine de la un cuvânt ebraic care însemnează "muncă," "necaz", sau "nedreptate." Termenul este aplicat de regulă la suma totală a strădaniilor omului din cursul vieţii lui.
Dar totul se complică adăugând şi latura „nedreptate”. Numai despre nedreptate aş scrie o carte.
Nedreptate pe care şi-o dă, ori i se dă. Aceasta se referă la fiecare formă de activitate care are loc sub soare.
În concluzie.
Nu câştigăm mai nimic. Lăsăm ceva la alţii, care fie distrug truda noastră, fie nu apreciază. Iar noi…noi plecăm cu mâinile goale!
Cu care se acoperă o cruce din ceară cu un bănuţ.