Ultima noapte
Mi-a venit gândul scriiturii privindu-mi zăpada curţii acum când beau cafeaua. Am ceva zăpadă iar. Tocmai a mai trecut o noapte. Încă o noapte care acoperă nebunia zilei. Şi desigur plecând de la eroul petrescian, sublocotenentul Ştefan Gheorghidiu. Disputa acolo a plecat, unde dară oare, la popota de campanie militară, pe reacţia violentă a junelui sublocotenent de infanterie pe comentariul acesta: "cei care se iubesc au dreptul de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt". Unul, coleg de luptă, bănuia că nevasta sa Ela, frumoasa Ela, îl înşela. Urât cuvânt!
Da, chiar întreb, ce-ai putea face în ultima noapte înaintea unei zile existenţiale?
Ai putea aduna tot, strânge tot, informaţii, conturi, chitanţe, acte. Că dacă nu faci asta, vin alţii apoi şi caută prin spargerea biroului, casei, ori ce ai tu. Apoi ai putea face o apărare. O încercare de apărare. Dar asta înseamnă să fi fost cinstit. Ceea ce nu-i cazul privind istoricul multora. Toţi sunt pătaţi, corupţi, cumpăraţi, şantajaţi. Ai putea da o ultimă petrecere cu prieteni. Dacă ai? Ori mai ai? Să vezi dacă poţi prinde ceva din acţiunea viitoare a colosului care face jocurile. Şi de unde poţi avea informaţia decât de la ei!? Se vede că nu mai are. Asta-i viaţa. "Prietenii" te lasă la greu. Poate o petrecere cu alcool mult şi căldură. Să uiţi şi să aduni căldură. Ajungi undeva unde poate este foarte puţină. Acum din voinţa altora. Apoi ai putea face dragoste. Se presupune a avea un partener. Unul la care ţii cu adevărat. Precum în textul cântecului spus lasciv şi fără de talent, pe scenă, la cumpăna anilor cu „noaptea lungă” de o blondă celebră care se crede încă tânără acompaniindu-se cu un flăcău cu vreo zece ani mai mic, vremelnic şi el, dar care se duce uşor, sigur şi încet, spre amintirea a ceea ce a fost. Privându-se de ceea ce ar fi putut face cu adevărat esenţial în viaţă.
Greu!
Foarte greu!
Roata vieţii se învârte. Se învârte rău!