„Nu sunt decât o frază în marea simfonie”
A lumii desigur!
Nu am rămas niciodată fără cuvinte. Recunosc că la scris sunt mai bun. Aud câteodată că unii reuşesc să spună: "nu mă gândesc la nimic". Nu este aşa, poate în somnul profund. Uite anestezia generală prin IOT face asta. Dar să nu gândeşti la nimic nu este adevărat.
Recunosc că este bine uneori să taci. Să asculţi pe alţii. Asta când ai parte de marea bucurie de a sta lângă cineva care are a spune ceva. Da, am întâlnit astfel de oameni! Dar din păcate prea puţini. Îi numeri pe degetele mâinii. Este adevărat că e foarte greu să ne remodelăm obişnuinţele. Este tot adevărat că uneori este greu să taci, să înghiţi. Recunosc că eu nu mai sunt aşa. Nu mai vreau să tac. Am tăcut destul. Prea ne-a acoperit mediocritatea şi indecenţa. Atunci folosesc puterea gândului scris prin cuvinte.
Apoi nu privesc înapoi. Cuvântul scris, ori spus, are urmări previzibile. Dar cuvintele sunt aduse. Sunt aduse de cel care ajuns să fie dintr-o pronie nefiresc dată ajunge să dicteze. Atât i-a trebuit prostului!
Mai scriu ceva. Recunosc că uneori sunt ermetic. Cine înţelege ceva din firul gândului este bine. Nu dau explicaţii pe text. Suntem în acelaşi timp şi emitător şi receptor.
Recunosc apoi că mulţi nu înţeleg asta. Unii o iau ca pe un afront.
Greşesc! Eu nu lovesc în nimeni. Dar pot vedea şi descrie adevărul meu. Uneori poate fi subiectiv. Adevărul poate fi şi aşa. Cu dreptatea este altceva. Despre dreptate scriu rar. Şi când toţi pricep! Altfel se dematurează şi ea.
Acestea fiind scrise adaug...
Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche)
Atât voi scrie astăzi.
Mai adaug ceva...
Nu mai regret nimic!